Din adâncuri de nămol răsar la viață lotuși,
De când caut febrilă nestemate în noroi,
Lumea nu e perfectă dar o iubesc totuși,
Încă mai descopăr povești despre eroi.

Peste valea plângerii trec puntea de lemn,
Nu privesc cu mânie și regrete în urmă,
Zilnic îi dau Soarelui onorul solemn,
Îmi păstorește a visurilor turmă.

Mă urc spre raze precum un curcubeu,
Să dau culoare acestui timp anost,
Eu nu îl calc pe Zeus pe bombeu,
Tot ce gândesc despre zei are rost.

Acum sunt consolată cu soarta de plebeu,
Lirice amprente am lăsat pe unde am fost.