vino cu mine căci durerea
pașilor de dans greșiți ne cheamă...
ai stat astăzi în fața mea
și mi-ai încredințat gesturi:
degeaba te-am certat, degeaba
s-a trezit dimineața cu palmele ei înroșite - tu
nu te-ai oprit, pendulai indecisă
între somnul care mi se citea în priviri
și goana nebună prin parcuri...
goana nebună prin toamnă...
prin roșu...
mi-ai spus odată că roșul te frământă -
nici eu nu-i găsesc rostul dar trebuie
să-l acceptăm la fel ca ceilalți
"dar de ce trebuie să fim și noi ca ceilalți?"
te miri... de ce trebuie...
(nu-ți mai ascult gesturile)
să fim
(te răsucești și îmi oferi umărul stâng)
și noi ca
(dar sărutul meu a adormit)
ceilalți...
(încovrigat cu capul pe pervaz)
mai întreabă-mă o dată -
"de ce trebuie să fim și noi ca ceilalți?" -
nu știu!
dar întreabă-mă în continuare, poate
voi ști data viitoare...

sunt foarte furios... vai! nu!...
sunt foarte curios ce vei potrivi în rama zilei de mâine;
oricum, eu vreau să fiu prezent - viitorul
atârnă pe mine uzat, rupt în coate și în genunchi...
îmi e rușine să-l port în spate
și pe el; mi-e de ajuns muntele
pe care pământul l-a refuzat ca decor...

tu te uiți la mine cum delirez;
dacă am spus ceva ce nu trebuie
iartă-mă...
vino deci cu mine
să exersăm iubirea în pași de dans;
privește - suntem singuri
și peste trupurile noastre desfrunzite
doar cerul cuprins de îndoială
surâde.