Se scurge roua de pe frunze,
Stelele se sting pe cer,
Albă înc-o zi o să vină
Chin prelungind în el,
Bietul cuc.

L-au însoțit cu o pasăre vicleană, neagră,
Departe de fermecata ciocârlie –
Şi-acum îi plâng de milă
Ruginitele frunze
Ale unui nuc.

Ramura pe care-și cântă tristețea
E arsă de-un fulger călător,
Jos aripile-i sunt rupte în râul adânc
Și gura nu încetează să-l cheme
Pe străin.

Zborul și văzduhul îi cioplesc în cântec
Dorul după alte vremuri,
Ar vrea el, biet pui de cuc,
Să știe cum este să trăiești
În visul nimănui.