Mă-nghit, amare, oceanele de lacrimi,
Si de aș vrea să-not, nu știu de aș putea,
Așa că flutur, dară, zadarnic mâna mea,
In jos mă trag mulțimile de patimi…

Nu trupul mi se-neacă ci sufletul lovit,
Si înăuntru ard mărunte frământări
Ce nu le sting oceane și nici mări,
Eu mor încet, mor tot mai chinuit …