Pe un vârf pustiu de grui
Neclintit ca o mustrare,
Eșafodul orișicui
E căzut în nemișcare.

Din văzduhul cenușiu
Picură pustietatea,
Cântec jalnic,cenușiu,
Invocând singurătatea.

Printre zvonuri hazardiste
Am să vin ca o chemare...
Vânturi umede și triste
Mă trezesc din nemișcare.

Pașii mă îndrumă singuri
Spre colina cu fânețe
Urmaresc cuprins de friguri,
Stol de păsări hărpărețe.

Prin privirea ca de gheață
Umblă flăcări gâtuite,
Satul amețit de ceață
E o temniță de vite.

Lutul gruiului e rânced,
Și în c ântec de prohod,
Șerpuiește ca un scâncet
Trupul meu spre eșafod.

16-09-2000