Se ia verbul nud
la infinitivul
pur
al vremilor dintâi.

Se așază încet
pe foaie
se descojește bine
și miezul ce rămâne
se trece prin mașină.

Semințe
de mai are
lăsați-le-ngropate
cine știe –
poate
vor da vreodată rod.

Adăgați
firește
puțină-nțelepciune
și câteva felii
de-ncredere totală
și multă
multă
grijă.

Amestecați
privind
mereu
spre înainte.

Și-apoi
ce va ieși
și ce va fi
ce vom avea
și ce vom ști
e taină.

Căci timpul viitor
de multe ori
se taie.