Ploua. Lacrimile ei aduceau marea și furtuna în lumea lui. Cădea și era amestecat cu valurile ei de lacrimi. Se scurgeau secundele lucioase și îl amenințau cu scâțâitul lor peste lumină. Privea prin lumina de afară silueta încovoiată de supărare a ei. Răcoarea și răceala începea pe loc să dispară. Gheața din jurul lui, clădită pe mândrie și logică nerațională, se topi, rapid, furios, aducând frustrare.
„Privește, Ea plânge! Ea, cea mai frumoasă ființă de pe Pământ, o adevărată întruchipare a idealului, o prințesă a pământenilor aceștia care nu merită nici măcar să atingă chipul ei cu privirea, este închisă acum, cu tristețe provocată de mine și de cearta asta pe motive stupide.”
Ar fi vrut să încerce să șteargă totul, să facă totul cum era înainte, să liniștească valurile de lacrimi care îi brăzdau chipul. Uitase tot, uitase ce o facuse pe ea să plângă, uitase de ce se răstise la ea... uitase. Își aducea aminte cum observase firișoarele albăstrui care pulsau pe tâmplele ei, cum îi trecuse prin minte că poate are sânge albastru de regi și cum privea soarele care parcă îi trecea prin albeața pielii spre interiorul ei.
Căzu în genunchi de durere, merse spre ea ca și cum ar fi mers spre o minune. Furtuna se întrerupse. Ea îl privea uimită. Așa ceva nu se mai întâmplase. Mândria lui îl șocase de fiecare dată și avea impresia că nu va face niciodată un astfel de lucru.
Și-a pus capul în poala ei, cu propria lui furtuna din ochi, cu șir de cuvinte legate frumos în lanț de diamante, cu „scuze” și „iartă-mă” împletite unul lângă altul. Încerca să îi sufoce tristețea cu săruturi pe genunchi. Își dorea să fie iertat, și ea să vadă cum în ochii lui trăiește iubirea, cum nimic și nimeni nu o poate iubi așa.
Secundele pline de el în genunchi îi umpleau ei sufletul cu putere și fericire. Știa că îl va ierta, dar ar fi dorit să îl mai țină un pic în suspans, să vadă cât de rău îi pare.
Îi acoperi capul cu firele lungi de păr, ca o cascadă de smoală. Îl sărută pe cap, și își lăsă o lacrimă să îi spele păcatul prelingându-se pe părul lui. Era fericită acum. Urma împăcarea plăcută cu ore de dragoste și mângâieri de fericire. Îi încercase semtimentele. Acum știa că o iubea.