agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special Literary Technique

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


Views: 24 .



Porumbeii colorati
prose [ ]
Omniscient

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mihail_Iacob ]

2026-05-22  | [This text should be read in romana]    | 



M-am trezit în toiul nopții cu aceeași senzație mecanică pe care o ai când corpul se ridică singur din pat. Nu gândești. Nu visezi. Doar mergi spre baie cu ochii pe jumătate închiși și cu mintea încă îngropată în somn. La mine, geamul băii dă spre o bucată ciudată de beton și stâncă dintre blocuri. Ziua e banală. Noaptea pare altceva. Mereu mai vin porumbei acolo. Îi aud uneori cum lovesc pervazul cu ghearele lor mici și enervante.
M-am apropiat de geam și atunci s-a întâmplat ceva.
Nu mai eram eu.
Nu știu cum să explic exact. Parcă mintea mea s-a desprins din corp și s-a ridicat deasupra clădirii. Un zoom-out perfect. Ca într-un joc video. Ca și cum cineva apăsase scroll-ul maus-ului. Am văzut stânca. Avea două platforme. Prima era chiar la geamul meu, luminată slab de becul băii. Acolo stăteau porumbeii. Dar nu mai erau porumbei normali. Penele lor erau colorate violent — galben, albastru, roșu — ca niște papagali scăpați din alt univers. Păreau mici creaturi exotice care își așteptau ordinul.
Mai sus, pe a doua platformă, aproape de acoperiș, stăteau soldații. Imobili. Înalți. Cu sulițe lungi și armuri medievale murdare de praf. Nu vorbeau. Nu se mișcau. Doar priveau în jos, spre păsările colorate. În momentul ăla, ceva din mine a înțeles regulile lumii în care intrasem.
Nu mai eram om. Eram un alter ego omniscient. Am ridicat mâna și am apăsat de două ori pe versantul stâncii. Instantaneu, porumbeii au explodat într-un roi haotic. Au urcat spre platforma de sus ca niște vrăbii turbate, țipând și lovind cu aripile. Soldații și-au coborât sulițele într-o mișcare sincronizată.
A început lupta. Pene colorate zburau peste marginea stâncii. Se auzeau lovituri seci, țipete scurte și sunetul metalului lovind piatra. Totul părea absurd, dar în același timp perfect logic. Ca și cum universul fusese construit special pentru bătălia aia. Porumbeii câștigau greu. Foarte greu. Unul câte unul cădeau peste margine, dispărând în întunericul dintre blocuri. Dar și soldații începeau să se clatine. Ultimul dintre ei a căzut în genunchi cu sulița ruptă lângă el, iar stolul colorat a rămas pe platformă, aproape distrus complet.
Și apoi liniște. Pentru o secundă am crezut că s-a terminat. Dar pământul a început să tremure. Pe aceeași platformă pe care muriseră soldații au început să apară scheleți. Mici. Albi. Slabi. Vreo treisprezece. Se ridicau unul după altul ca niște bug-uri dintr-un joc neterminat.
Și exact înainte să înceapă al doilea val…m-am trezit.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!