Cucoșul vestise o nouă zi - VI

Ionel i se adresă în italiană, limbă pe care o "prinsese" citindu-l pe Dante în original. Întîmplător sau nu, călugărul înțelese această limbă. Mai tîrziu Ionel văzu că asta era și unica pe care călugărul o cunoștea.
Pasă-mi-te mănăstirea ferecată era un fel de oază, find legată de lumea exterioară doar prin intermediul Consulatului Italian din Israel.
Ionel îi exlică pe scurt ce și cum și poarta se deschise cu un scrîșnet asurzitor.
"Da", spuse starețul stabilimentului. "De aici a fost luat măslinul pe care a fost răstignit Domnul și noi mai avem aici o bucată din cruce. Chestia e că deși lemnul de măslin este foarte rezstent la intemperii, esta greu de sculptat. De ce nu ați folosi lemnul de brad aflat în pădurile voastre?”.
"Chestiunea e că tocmai folosirea unui astfel de lemn mă poate inspira", spuse Ionel.
"Mai e o problemă", spuse starețul. "Vedeți dumneavoastră. Un astfel de copac trăiește sute de ani și nu e doborît pentru cherestea căci măslinele unui singur copac pot întreține o famile relativ mare. Copacul este tăiat numai atunci cind nu mai cresc măsline pe el. Avem aici un astfel de copac care s-a uscat acum vreo zece ani, dar e plin de scorburi si crăpături."
Ionel ieși cu starețul în curte și văzu că spusele de mai sus adevărate erau, dar lemnul era încă verde și nemîncat de gîngănii sau intemperii."
Sfinția Ta, l-aș vrea, căci este potrivit pentru statuia plănuită."
"Dacă-i așa, al tău e fiule. Dar cum îl vei la acasă?"
"Cu bani se poat face aproape orice", răspunse Ionel, "și bani am, slavă Cerului”.
Zis și făcut. Doi călugări primiră însărcinarea să doboare copacul și Ionel li se alătură lucrînd tot timpul, așa că călugării lucrau cu schimbul.
Deh, era doar meseria lui, a lui Ionel, adică.
Mai spre seară copacul zăcea îmbucățit pe solul stîncos și după o masă frugală, Ionel se duse la culcare într-o chilie a Mănăstirii.
A dou zi disdedimineața Ionel sortă bucățile trebuincioase și prin intemediul Consulului aranjă transportul în satul lui.
Consulul, aflînd de scopul lui Ionel, se oferi ca toată operația să se facă pe cheltuiala Consulatului.
Ionel îsi luă rămas bun de la stareț, lăsind mănăstirii o danie mult mai mare decit costul transportului.
Cam la vreo două săptămîni de la întoarcerea lui, în curtea lor trona întrgul transport și Ionel se puse pe treabă.

Va urma.