realul se retrage din mine


(opt pretexte de a spune nu)




1. uneori, realul se retrage din mine
precum vălul de iriși din pădurea Kadima
în fața talazului cu care trupul tău
revine la stigmat
împrietenindu-se cu pămîntul
coapselor mele.



2. pe gheața nopții,
halucinantă,
glisează dorința de a nu mă mai trezi
din preistoria negării
decît ca imagine:
semnul ca ou
într-un cuib anxiolitic.



3. în mine crește neîncetat un organ al hipnozei
cu care mă explorezi răbdător.
dintr-un șirag de cuante,
din expresivitatea memoriei caduce,
linia continuă a feminității
îmi parcurge ca pe un plaur fin
himenul psihologic.



4. te iei după mine pe rozariul clipei
și mă așezi pe pămîntul
proaspăt înroșit de o explozie.
ultima oară
cînd mi-ai lipit așchiile trupului de apertura
imaginii despre sinele deconstruit,
stăteam deja amîndoi
de multă vreme
într-un bar
din centrul Tel Avivului
și ne pipăiam unul altuia
vîrful oranj al limbii
cu imaginația unui nou gust
descoperit în iminența morții:
tu găseai în mod neașteptat că
din pielea mea răzbate un declic autolitic.
eu îți implantam în carne
schijele plăcerii de a fi praf și pulbere.



5. uneori, - îți repet cu voce mică și guturală -,
realul se retrage din mine
ca o trapă
de sub tălpile timpului.



6. alteori, negreșit,
eu sînt cea care se retrage
din calea realului,
călărind un lup alb
făcut din lumină și dezacorduri.



7. caligraf în boemă:
rămîne în scrumieră spaima că
ne vom desprinde
de miezul interogațiilor
numai plantînd în gradină
sîmburi de noemă.


8. de cînd ai plecat în exil,
realul nu pare a fi altceva
decît primejdia de a nu ne mai atinge de prezent
decît prin ereziile invizibile
ale sugestiei.