e drumul pustiei tale
nisip presărat pe străzi chircite sub dale
nimeni nu îl poate face pentru omul care zboară în tine
în simpla cădere a mîinii spre soare-apune din sine
iar dacă mă mai auzi fă un ultim semn ca o poartă
pe umbra porumbeilor cu aripi strivite în piatră
acolo unde oglinda se deschide și moare
(sau poate lumina învață să fie doar cînd nu mai e soare)
e simplu să mori cînd învierea-i aproape
e greu să învii cînd moartea-i departe