cad din abis
cu sfințenie privesc
cerul și marea
marea și cerul
cenusă cade din pământ și lacrămi urcă la cer
vecina bunicii dă în bobi:

“la ceas de seară vei întâlni mândră fecioară”

cerul scrâșnește
pământul icnește

rânjete mâzgălite de acuarele ieftine pe fața de clovn,
și lacrămi, lacrămi
încărcate cu balastul partiturilor inimii tale
brăzdează linii negre între apus și rasărit
o fi ziua în care nu am venit

“mândră, da haină, o să rupă inima’n tine”

în zare, neguri mari plutesc
gânduri bizare’ncolțesc