O! scumpă mamă, o, rămâi și nu pleca din astă vreme,
Iar timpul te-a adormit pe vecie mult preadevreme,
Soarele-ți este unchi, iar codrul ca și un frate,
Și cu ajutorul vântului doresc profund a te lua în brațe,
A te îmbrățișa cu căldură de la soarele ce te plânge,
Și dorința codrului în brațele sale lungi a te strânge.

Amintesc în stropi de lacrimi de jale și de durere,
Curgându-mi pe obraz cu tristețe fără de părere,
Cînd îmi spuneai să nu te plâng la al tău căpătâi,
Și ținând în mână lumânarea de îngerii alai,
Ca sufletul să nu-mi plângă în lacrimi de sânge,
Și căldura sufletului ei mi-a dat putere fără a plânge.

Mormântul rece de piatra făcut cu lacrimile de jale,
Și îmi rămîn cu tine, dulce mamă doar amintirile,
Doresc a intra cu tine pe treptele presărate cu flori,
Dar al tău suflet dulce cules de pe cerul cu nori,
În acest mormânt negru în care trebuie să rămâi,
A te lăsa acolo și ați fie frig și nu sunt la al tău căpătâi.

( 2010, 28 octombrie )