Când pleoapa ei bătea prea mult în mov,
i-a recitat din Leonid Dimov;
cealaltă se zbătea în ritm de jazz,
și-i curgeau lacrimi, se umplea un iaz.
„E pleoapa stângă, sigur e de rău!” -
îi zise-acel bărbat. „Ce nătărău!
Ba e de bine, lacrimile-mi ard
indiferența unei inimi hard,
și iazul ăla s-a umplut de pești,
de când îmi spui aceleași vechi povești:
că a-nflorit speranța pe un gard,
sub ochii lunecoși ai unui bard;
că-n geana dimineții te-ai trezit
c-o zână lângă tine-a lâncezit.
Ce să mai zic?! Ești tare, dom’le, hard!
Tare la minte, cum e altu-n card!”
Așa-i grăi frumoasa, tot plângând
pe lângă plopii ce-au ieșit din rând.