Gândirea îmi alunecă perfidă
Pe toboganul trupului nurliu
Scorburii tale mă visez burghiu
Și astupuș la frageda-ți firidă


Pe site-ul ăsta veșnic zurbagiu
Îmi storc imaginația prea fetidă
Dar conexiunea mea e invalidă
Și plec mereu, c-un șut în fund, zurliu


Îmi dau iar, la oglindă, pălmuirea!
Tulumba mea, precum un gât de focă
(De mult nu mai e tare ca o rocă)
Mă va scuipa din nou, ne-echivocă


Intergalactică mi-e (numai) nesimțirea,
Sunt masculinul Gabrielei Firea!


[Dedicată unui poet de dimensiuni cosmice, care, asemeni unui meteorit, îmi brăzdează din când în când cerul, în căderile sale...]

VARIANTA ORIGINALA

Boschetărește inima frigidă
poezie [ ]
sonet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Sima [Alexinio ]
2025-01-22 | |


Boschetărește inima frigidă
Pe moroganul trupului muriu,
Uitării îi mai pun un bigudiu,
Și aerul pe carne-mi stă, omidă.


Al plictiselii stoic lefegiu,
Proscris de-mbrățișarea ta, felidă,
Contorizez secunda insipidă
Ce șchioapătă spre rostul meu zbanghiu.


Serafic, îmi contemplu năruirea,
Aplaudat de liniștea barocă,
Mi-s martore în gând o sinecdocă
Și umbra ta cu robă și cu tocă;


Ți-am pus în racla beznelor privirea,
De când, zâmbind, mi-ai ologit iubirea