Am citit printre rânduri tăcerea,
Un gând nerostit și ascuns.
În ea ți-am simțit mângâierea,
A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.

Ai pictat cu lumină urâtul,
Rupând din tine scântei să mă-mbraci,
Așa cum soarele-nvie pământul,
Mi-ai dat viață... dar mi-ai și luat.

Ai vorbit despre drumuri și vise,
Despre pași ce se fac, nu se cer.
Ți-ai lăsat amprenta în lume,
Eu ce-aș putea să-ți mai ofer?

Și-am înțeles, chiar dacă-n tăcere,
Chiar dacă glasul ți-e mut,
Că lumea-i țesută-n mistere
Tu ești unul din ele... cel mai tăcut.