cos libertatea destrămată
țesătura ei cu măiestrie de paing prea fină
pentru camuflarea acestui timp

cos cu migală secundă cu secundă
golurile din ea
cos și plâng
cu fiecare împunsătură
o tăietură sfâșietoare mă tulbură
din răni tâșnesc suflete
de copii care nu știu să zâmbească
tăcerile lor au canini
mușcă din mine
răni tot mai mari
abisuri interioare în care alunecă speranța
că mai pot cumva să restaurez libertatea

cineva de mult i-a făcut un soclu
numai că ea umblă ca o bezmetică
până când straiele i se fac ferfeniță

cos mâneca ei dreaptă
cos și am răbdare
cu ea nu e deloc ușor
câteodată o scap și firul iar se deșiră
până când rămâne doar nasturele