Am fost fiu rătăcitor.

M-am luat la trântă
cu îngerii și cu sfinții,
iar Tu, Doamne,
erai prea departe.

M-am târât apoi
spre firimiturile de sub masă,
întinzându-mi sufletul
după o bucată de lumină.

Tu erai tot departe.

Orb, mut,
sufletul întins pe targă
și ruga vameșului
în spatele pietrei.

Atunci
am întins mâna...

Nu știam dacă voi prinde ceva
sau dacă va rămâne în aer.

Poate Mila
mai știe să spună
că încă sunt aici.

Tu știi:
când omul nu mai are unde să fugă,

își întinde sufletul
ca pe o mână.

Michelangelo doar pictează.