Iubirile noastre se cunoșteau demult
Îmi trimiteam iubirea în ochii tăi,
Pe străzile purtate de pașii noștri.
Te jucai în jurul meu,
Iar spirala se forma
Din dorința mea și a ta neștire.
Nu ne cunoșteam.
Iubirile creșteau în vârstă,
Se întrebau dacă mai aveau puterea
Unei noi dorințe.
Într-o zi m-ai oprit.
Mi-ai spus că o dai cu chirie,
Că nu mai știai ce să faci cu ea.
Aveai doar o cameră cu covor
Și-un tablou căzut lângă temelie.
În camera aceea
Am pictat pe zid
Două lumini departe una de alta.
Numai distanța
Le mai ținea aprinse.
Soarele le-a zărit
Și, ca să le prindă în razele lui,
A ridicat pensula cu vârful bont,
Care încă mai credea
În culorile netrăite.