undeva un soldat de plumb salută, o femeie priveşte pe geam
poartă aceeaşi uniformă de fiecare dată
condamnat să nu poată uita
retras, acum, în slăbiciunile sale
ar putea să fie despre cineva care s-a săturat să te urască
cineva bine situat, aflat obsesiv într-o competiţie cu tine
obişnuit să deschidă multe uşi, cu un zâmbet mov
cu mâinile alor săi
singur în celula temerilor, care-l împiedică
să se elibereze
de propriile neputinţe
(mai are ceva de ispăşit aici?)
pare că nu găseşte cheia potrivită, să se întoarcă la tine
dintr-o distanţă, din casa unui melc fără nicio ieşire
de la o vreme nu te mai salută dimineaţa
se plimbă prin propria minte, într-o bluză cu dungi
până să dea socoteală pentru faptele sale
poartă o insignă pe piept, în dreptul inimii
cu un preot ce deschide cartea
să poată alege, să-şi ceară iertare, să echilibreze o balanţă
cineva care s-a jucat cu focul, care ar putea să te piardă
în jocuri de putere
şi am lăsat să cadă toate celelalte cărţi
pentru judecata finală
pentru plăţi, după ultimul punct, din toate celelalte puncte
dintr-o energie ca de boală
o carte închisă, nişte vicii, un asfinţit dintr-o coajă de banană
e ca şi când un câine te latră, la umbră
****