Eu sunt sânge din sângele tău.

Sângele tău se uită la mine
și strigă: Eu sunt sângele tău!
Nedorit, argat și pribeag,
Glasul tău revoltat curge-n mine
până în vene și în artere,
până-n artera blocată,
se ridică, coboară, electric,
până la creier și până în inimă,
odată cu sângele nostru plăpând.

Eu sunt Ion, îți sunt cumva fiu,
dar și fiică,
eu sunt, înstrăinat, sângele tău.

M-am hotărât în sfârșit să trăiesc,
să rezist, să aud, să văd bine,
să vreau, să-ndrăznesc,
să curg liber.

Eu sunt tu!
nu sunt ei,
în pieptul meu e o carcasă imensă,
utilată
ca o mașinărie ciudată de luptă
și rezistență
la asediu continuu,
ca un perpetuum mobile (încrâncenat)
de căderi, ridicări,
suferințe, iluzii, morți, cruci, reînceperi.

nu-s mai prejos
și nici mai presus
decât nimeni.

Sunt parte, adevăr și dreptate,
un cruciat, ca și tine,
un bătrân nebun, furibund,
un om liber care-acum urlă la tine:
eu sunt!!

O femeie și, când vreau, și bărbat,
un bărbat cu demnitatea aprinsă
în piept, ca o rană,
o declarație de iubire
către adevăratul meu tată,
Tatăl din Cer,
Singurul...

Iubesc și urăsc,
construiesc, șlefuiesc și dărâm ca un bărbat, ca și tine,
ca un argat slujesc pentru alții,
și nu pentru mine!
Eu exist
și te vreau înapoi.

Eu sunt câinele tău care mușcă
din adevăr și din tine.
Ce-ai făcut până acum?
Ce-ai făcut cu pământul,
cu sângele meu și strămoșii?
Ce-ai făcut cu iubirea, cu dorul din vatra mocnind?
Pentru ce ai trăit?
De ce NU eu?
De ce toți ceilalți??

Eu sunt sângele tău,
partea cea mai adevărată
și vie din tine.
Eu sunt tot ce rămâne din tine!

Eu sunt sângele tău care strigă la tine
cu corpul mamei tale și ochii ei tineri.

Eu fac lucruri!
Pierd lucruri,
pictez lucruri,
sparg lucruri
și încerc să mă nasc
din nou și din nou
gol, în frig.

Eu sunt tot ce iubești și respingi
și nu vrei să recunoști și s-auzi.
Mă auzi???
Eu sunt tu!

Sângele tău va pieri fără mine.
Fără alinare,
fără-un cuvânt
stins.

Eu sunt sângele tău.
Mama ta mi-a fost mamă,
tatăl tău m-a iubit,
așa venetic,
te-a iubit și pe tine!
Îți sunt geamăn,
frate, soră pierdută și mamă...

Eu am rămas aici și te-aștept!

Tic-tac! Tic-tac!
Ceasul meu bate tare
ca o toacă,
ca o inimă,
ca un suflu nou în artere.

Eu sunt tu!
Ce-a mai rămas din tine...
Fiu de țărancă, venetic la oraș,

Eu sunt glasul tău care strigă:
argaaaaaaat! Nu om liber!

Eu sunt sângele tău etern umilit,
port destinul tău
ca un jug
de țărână, (ne)iertare și sânge.

Stau la poartă
și te-aștept
să-mi deschizi.

Sunt aici, am venit!
Tu mă vezi?
Știu că m-auzi,
știu că vrei să m-auzi, să mă vezi.
Dar nu poți.

Rătăcit, n-am știut cine sunt.
Acum știu!
Sunt copilul cu părul portocaliu
din lalele.
Sigur îți amintești
lalelele roșii.
Le-ai plantat pentru mine!
Știu că plângi!

Eu sunt tu...
Eu sunt sângele tău liber
care strigă la tine „rămâi"

Nu te condamn,
doar te chem.
Sunt ultima șansă a ta
și primul meu strigăt:

Laleaua cea neagră și lebăda,
cu vis împietrit și păr împletit,
într-o biserică rece, acasă,
un cântec
de leagăn
către mormânt.

Drumul ce vine
e singurul meu vis și-adăpost,
departe, printre străini,
căci doar tu, dintre toți,
m-ai prigonit,
izgonit,
renegat și
negat
orice cuvânt.

Eu sunt un om liber!!!

În biserica Tatălui meu,
în rugă,
în gând,
în cânt,
și-n Cuvânt!
Eu sunt!

Rămâi surd,
eu plec!

— Zvera End