când am fost crescut suficient, de mult
undeva, puţin după douăzeci de ani
m-am trezit şi eu, ca fiecare bărbat
bănuiesc, doar, că m-am trezit
că n-a vrut nicio femeie să-mi spună adevărul
ca şi cum şi acesta ar fi fost un lucru bun, de ascuns
şi mi-am cumpărat o chiflă
chiar am întrebat, înainte să dau banii
dacă e proaspătă
femeia de la celălalt capăt al bancnotei
ea mi-a dat restul, dintre buzele ei strânse
buzele ei subţiri de lut
şi m-am gândit atunci, m-am gândit
cât de mulţi bani poate purta gura închisă a unei femei
am luat chifla, cu trei degete şi
măcar n-a fost nevoie să deschid uşa
că m-am trezit purtat de ochii ei direct în stradă
şi m-am gândit atunci, dacă să muşc
dacă să muşc din chifla aceea caldă
ori să-mi găsesc ceva de lucru, cum ar fi să cânt în stradă
să-mi adun suficient de mulţi bani cât să fiu iubit
de o femeie cu buzele întredeschise
nu ştiam atunci nimic, nimic despre sărut
despre cuvinte, despre necuvinte
pssst, cum spuneau toate mamele
care nu erau bune de iubit
ştiam doar ceva despre muşhiul amorţit, despre limbă
după tiparele vechi ştiam
mi-a spus odată un bărbat în etate, asta
când îşi aranja cu degetele îngălbenite de tutun mustaţa
el îmi spunea despre limba de clopot, cumva pe fereală
nu a vrut să mă înveţe nimic bun despre femeie
şi atunci am muşcat din chifla aceea caldă
convins că din muşcătura imperfectă o să iasă aleasa mea
gata frământată, cu drojdie, cu sare, cu apă
cu apă cât a mai rămas, desigur
(ce nu s-a prelins de pe buzele ei subţiri)
din care să crească o celulă nouă, un fir de linişte
o formă nouă, de un verde crud, lângă care să plantez o salcie
în scorbura căreia să ne iubim, apoi, în ciuda lumii
protejaţi de flacără, cum într-un săculeţ de tutun bun
****