Deodata momentul ce ne unea
cu puterea in care fara resort
arcul sarea nestingerit
scotea un vartej de sunete

Noi doi intinsi pe spate,
pocneam vorbe la intamplare
indusi cumva in eroare
de trecutul inocent.

eram intors in copilarie
unde ziua era mica Viena
iar noaptea o mare fara valuri,

plangeam cu lacrimi deghizate
in zambete albe prafuite de timp
vazute in trecutul adanc si intim

fermecatoare zana
ridica bagheta magica
provocand desertul
sa devina campie

promisiunea de maine
se derula incet
ca si o lupta cu viitorul
iar secunda ce-mi trecea
se incalzea langa tine
intinsa pe volbura timpului.