Iubito piesă de duzină,
Îmi ești atât de uzuală
Precum cândva o aspirină
Ce-mi spăla nervii de răceală.


Cu tine-ncepe dimineața
Și noaptea tot cu tine apare,
Lămâia mea ce-mi taie greața
Când nu am poftă de mâncare.


Te port în suflet arhivată
Nu că-aș muri de al tău dor
Dar simt nevoia câte-odată
Să-ți storc amarul în lichior.


Iar când mă satur de belele
Mă-ntorc martirizat de-angoase
La moara ta cu ciocănele
Să-mi macini zilele rămase.


Buzunărit mereu de vise
Nu are rost mai mult să spun
Când și amintirile-s subscrise-
Iubito locul meu comun.