Pierdut între zâmbete fragile
Mi-a mai rămas numai visul.
Neclar, ilustrat în atâtea pagini,
De caiet patat de cafea...

Nimic din ce-am construit nu s-a nascut
Din ce s-a născut nimic n-a fost real...
Și mă mai plâng că doare dimineața,
Când nici o mângâiere nu deschide închisoarea
Delicată de fire de păianjen, întinsă
Cu atâtat farmec de un pix necăjit.

Am fost rupt prea mult
Nu mai încerc să ma apăr...
Scrijelitul pofticios de priviri
Nu mă mai privează de fericirea
Obligatorie a amintiri.