E tristă calea vieții și simt că parcă încă nu îmi aparțin
Prin labirint îmi caut unicul și tristul drum al vieții,
Și n-am știut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut înca, culoarea de-nceput a dimineții.


Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit și drumul către mine și totu-i o povară,
Când totul e atât de trist și ruginiu,și-atâta mă-nfior,
De ne-mpliniri și triste lacrimi pentru a nuștiu câta oară.

Din labirint găsesc ușor un drum ce duce spre uitare
Și nu ma-așteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tarâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfârșita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot să mai rămân.
-----
autor: florentina craciun fabyola
martie 2009