Cică s-a spart odată
Căldura solară,
Sub umbra unei
Gheare de vrabie.
Iar pământul,
Atins de aripa stângă
A unei albe de cioară,
A erupt zgomotos
În zona polară.

Nu mai știe nimeni
Dacă cerul a încetat.
Sub albia lunii întunecate
Mai zboară și-acum
Farfurii luminate
Nu le vede nimeni,
Decât misterioșii savanți
Din albele pustiuri.