i-am bătut pe toți
cei care treceau statui galbene cu pantofi iuți prin dreptul blocului
am dat în ei cu bună ziua, cu flori și câte o foaie goală și un creion –
de vreo două zile nu mai trece nimeni, e pustiu

la poșta din capătul orașului e-o coadă ca la lapte, pe vremuri
trotuarele întind o dâră de foi
sute de reclamații, proteste, trimiteri în judecată și nicio poezie
lumea scrie ciudat astăzi, îmi zic, și-adun de pe jos creioanele-n tălpi ca pe ținte