îmi culegi frunzele din păr
e tot ce-a rămas după furtună
dintr-o fată de paie
îmi potrivești cutele hainelor
ca pe niște răni semideschise
spre un alt orizont
singurătatea e cea mai teribilă mască
un gol urmat de altă întrebare
cerul însetat de umbrele noastre.

mă întorc în inima ta
ca-ntr-un lan de porumb
din care-au zburat toate păsările.