mâine voi fi nimic,
poate o părere de rău,
poate un zvâcnet de aer în frig,
nici nu știu când am început cu adevărat,
nu știu când m-am sfârșit,
am vrut cândva să mă ridic
în turnul de nori
dar furtuni de nisip m-au risipit
într-un oftat de clepsidră
între două agonii,

am fost o variabilă a timpului
suspendată între două
probabilități,
țintuită pentru o scurtă veșnicie
la marginea drumului
pe o cruce ireală
de aripi,

mâine voi fi nimic,
mâine voi fi o uitare,
o piatră senină,
mâine voi fi
eu.