Ține-mă strâns în brațe
Și ține cerul aproape,
Să ne-nvelim cu norii,
Până se-arată zorii.

Priveam zâmbetul tău,
Lăsându-mă vrăjită de el,
Ningea în dimineața de iarnă,
În care te iubeam cu dușmănie.
Aroma pâinii calde, de pe masă,
Era dumnezeiască,
Sunetele și tăcerile se ciocneau,
Eliberând lumină albastră.

Mă copleșea sărutul tău
Ca o revelație, ca o iluminare,
În visul meu colosal,
Unde se dezlănțuia furtuna de zăpadă,
Începuse un spectacol cu idei răsuflate
Și tu priveai absent.
Un pozator ne făcea fotografii,
Orele alunecau și se scurgeau în poezii.

Te-am pictat, de-a lungul mileniilor,
În boabe de lacrimi,
Te-am scris la flacăra lumânării,
În fragmente de poem.
Luna de pe cer ardea
Și cădea pulbere galbenă,
În mâinile mele, în mâinile tale,
Noi ne făceam că plouă,
Pur aritmetic, cerul se-mpărțea în două.