Mă gândeam că ești foarte la zi cu moartea,
că știi totul când te va lua,
unde-ți va agăța sfârcul sânilor
și care Infinit te-o regreta.

Credeam că tu îți ții în brațe noaptea,
că-n fața ta își lasă-n jos nădragii
amurgul zorilor și poate moartea
cu care dimineața îți freci obrajii.

Cât pesimism în flacăra ce plânge
când sfinții-și schimbă între ei cupola,
cum limbile li se transformă-n sânge,
dar nu și când vorbesc de Coca-Cola.