Mă ascunde-am în umbra ta,
Sub doar lumina stelei;
Și-ți urmăre-am privirea
Făcîndu-mi doar durere.

Zdrobit era sufletul meu
Plutind, ca visul de ușor.
În calea timpului ce vine
Eu stau și te ador.

Precum cînd soarele apune,
Apune dragostea;
Precum răsare blînda lună;
Eu iar pe gînduri cad.

Prin ploaia de raze, ninsoare de stele,
Se plimbă soarta mea.
Și singuratic e izvorul;
Izvorul vieții mele.

Trecînd pe drumul cel din urmă —
Eu te-am zărit plîngînd,
Tu ai privit la mine rece
Și din cărare te-ai ferit.

Rămîne însă iar speranța;
Speranța dintr-o noapte.
În care buzele-ți dulci
Au devenit amare.

În ramurile gîndului,
Mi-aduc aminte iar,
De-a noastră tragică iubire,
Plină de lacrimi de amar.