Privesc în umbra clipei ce-a trecut
și văd nemulțumire.
Gândesc că poate soarta de-ar fi vrut
putea fi fericire.
Să cred că trebuia să am curaj,
în tot ce-nseamnă viața
și, dacă, visul părea doar miraj,
mi-ar fi rămas speranța?
Azi, e tardiv să mai îndrept ceva
când ușa am închis-o,
iar, cioburile, de le-așez cumva,
simțirea-m compromis-o.
Clipa de azi nu-i umbră? E șansă
să devină viitor?
Dorind-o, nu va mai fi învinsă?
E destin îmbietor?
Iubirea e comoară, pentru noi
și poate, altă soartă?
Promit să cred în șansa pentru noi
și pentru viața toată.