Plânge anotimpul sfâșâiat de dor
cu aripile frânte visează în dormitor,
numai într-un singur loc
mai poate răsări, dar ghemotoc.
Culorile preling tristețe amară,
e plin pământul ca o călimară,
se apropie iarna, mi-e frică
de urletul lupilor din groapa adâncă,
de greutatea zăpezilor albastre,
de vântul turbat ce dă cu pietre
în gingăsia crengilor rupte,
doar cântecul lor se mai aude în noapte.