Îmi aud inima cum bate
ca un ochi înfipt în vid.
Brațe mă cuprind
ca umbre ale visurilor spare
închid
câte puțin din tot ce am,
să am mai mult ce prețui.
Sunt viu,
sunt mort...
Un corb ce zboară,
cu aripi negre, zâmbitoare,
și mândre de culoarea lor,
care nu-i ca celelalte albe - ciori.
Moarte.
Și zâmbesc,
privind peste fereastră
la iarna din mine
ce nu mă lasă să ies.