Îndoliate trenuri vin în gară,
Scrâșnind pe șine într-un rut,
Iar eu, privindu-le de-afară,
Să plec cu ele, chiar am vrut!

Mă mai încearcă azi părerea
Că n-am putut să evadez,
Pentru că tu mi-ai luat vederea
Cu fusta-ți scurtă, ecosez...

Mă mai împiedic iar de șine,
Pe un peron încă-l aștept,
Același tren însă, nu vine
Și-mi intră scame-n ochiul drept.

Tu mă privești ca o statuie
Ruptă cu dalta la necaz
Și văd acarul cum se suie
Să schimbe acul la macaz.

Mă mai încearcă, iarăși, vina
Că nu am fost persuasiv,
Iar ție-ți caut azi pricina,
Crezând că ăsta-i un motiv.

Banale trenuri vin în gară,
Scrâșnind pe șine răgușit,
Iar eu, privindu-te pe-afară,
‘Mi-nchipui cum te-aș fi iubit!