Poveste penelată în picuri de culoare,
Așa cum simt oceanul stârnit și fremătând
În arcuirea firii, din aripi fluturând
O pasăre rănită și-a tot neștiutoare.

În mine fiind adaos, prudență risipită,
Să nu-mi înece chipul albastrul înstelat
De miezul unei clipe, atât de vinovat,
Încât mă tem de aer, ne-cadă în ispită.

Atât de-adânc e omul că marea nu-nțelege
Ce-și vrea, vorbind furtunii și sieși înadins,
Când se ridică simplu spre marele cuprins
Să iasă din tipare croind o nouă lege.

Pun cu migală tonuri cu firul cel mai fin
Și liniștea mă face să mă topesc în mare;
Poveste penelată în picuri de culoare,
Sau chiar vitraliul sorții alunecând puțin.

Florina Ladislau