M-a găsit o ploaie rece de primăvară
sub pământul nopții.
Am fost obligat să încolțesc niște gânduri
ieșite din mine cam anemice,
fără clorofila luminii,
am adăugat câteva amintiri
și iata-mă cu flori ciudate,
bâzâite de insecte iraționale
lacome de neliniște.
Îmi închipui niște ierbivore
gata să mă pască
(foamete mare de bârfă) -
lume rea -
dar miros a durere
și urzic unele conștiințe patrupede.
Grăbit, fac semințe de speranță,
mă scutur și mă ofilesc într-un somn
căzut peste mine
cu aripile arse de un curcubeu inocent
din trecutul meu.
Mâine, va fi lună plină și voi răsări
ca un ghiocel albatru
bolnav de idei fericite.