București ’26

Oraș cu bezmetice fantome,
Doarme în praf și betoane,
Pe străzi cad frunzele de nuc
Și coji și castane.

La geamuri, lumini se aprind
Ca vechi felinare,
Pe bancă visează un nebun,
Așternut în frunze de brun.

Tramvaie ca tancuri pe front,
Sparg liniștea cu roți pe șenile,
Pe cer se-aprinde un foc,
Și-o rândunică pe umăr
Îmi poartă noroc.

O fată la colț, într-un toc,
Cu o tandrețe fatală,
Având parfum eligibil, Chanel,
Și ochi plângând de vioară,
Conduce bărbații în iad,
Să ardă, damnați și să moară.

Pe boltă, lumina izbește in nori,
Trăgând cortina de plumb.
Mă uit la cer cum privește
Oamenii...
Trecători.