Cum să mă ridic deasupra bărcii de salvare
pe care diavolii o împing spre mine,
să mânc friptura timpului cu sare,
prăjită-n focul lumii submarine,

flacăra unui rug se aprinde-n tine
de câte ori înghiți un soare sau o stea,
cu razele ei tot mai fine,
ai ars în tine steaua ce-mi cădea.

De aceea caut în inima cruzimii
să-nfig cuțitul clipei ce se zbate,
să iasă din structura profunzimii
trecutului căzut acum pe spate.

Aș vrea să mor cu dragostea de gât
și-n lumea fericirii de apoi
să-i țin și ea să-mi țină de urât,
să toarcem firul dragostei-napoi.

Pe sub balizele de Coca-Cola-n larg
să înotăm cu ochelari de apă,
să țesem valurilor care-n noi se sparg
iubirea apei care stă să-nceapă.