Noi ne vom găsi, Poate-n altă viață, Când cerul n-o mai ști Să ne despartă-n ceață.

Când n-or mai fi hotare Între ce simțim și ce trăim, Când n-o să doară-atât de tare Tot ce n-am putut să fim.

Poate vom fi două stele Pe-același colț de infinit, Ce se privesc printre perdele, Deși nu s-au întâlnit.

Și poate-atunci, fără cuvinte, Mă vei privi ca și cândva, Iar tot ce-am îngropat în minte Va înflori sub urma ta.

Pân-atunci, rămâi departe, Un dor ce nu-l pot alunga, Un vis ce n-a avut o soartă, Dar nici sfârșit în inima mea.

Căci sunt iubiri ce nu se pierd, Doar învață să tacă-n noi, Se sting în lume, dar se-aprind În alte vieți, în alte ploi.

Iar dacă timpul ne dezleagă De tot ce azi ne-ar frânge-n doi, Să știi că undeva, în grabă, O parte din mine-a rămas la noi.