Melancolie obosita ce-mi faci viata
ca un nor ciudat,
cand se aduna-n tuneric,
cand se imprastie in vant...
e ca un haos de durere
in care-si plang poetii
destinul lor nenorocit.

Asemenea Didonei
descrisa de Virgiliu,
e zbuciumul purtat prin haosul cumplit.
Se pare ca am murit...
colind intreg infernul lui dante
trecand pe langa minos cel hain,
e intuneric si ma doare,
tacerea-i lunga ca o smoala
in mantie de foc si valuri de raceala.

Atat de obosita ,incerc sa ma refac
din intuneric viata sa o iau...
Se pare ca alerg cu soarele de mana,
corole colorate de fluturi ma alina,
o zare fermecata cu ger plin de sclipici
ma trage ,ma adoarme in lumea din vis.
]
Din ceruri inalte izvoarele curg
lumina si intuneric, culoare s-au facut,
si frumusetea noastra de pamanteni iubiti
a invadat lumina si cerul cel de sus.