plouă
cu gândurile mele
iar picaturile
sunt chipul ei
calc printre ele cu grijă
și-i zâmbesc pamântului.
parcul a înfrunzit
și copacii
mă salută cu invidie:
“e cel care
merge
alaturi de ea”
răspund înclinând
capul
iar trecătorii îl clatină:
“nebunul!”
dar nu știu
că îi zâmbesc cerului…
nu știu că un fluviu
neostoit
se revarsă din mine
între țărmurile ei
de vis
acolo
se simte descătușat și liber
acolo
apa
se preface în ea.