Vraja glasului pădurii virgine


Inima de ți-e deschisă glasului divin,
Nimeni din tine nu o să stoarcă vreun suspin.
Voința eului de a purcede pe cărare,
Alină-n pururi, orice supărare.

Tainele pădurii de le înțelegi,
Atunci silvicultorul-e, ferice ești,
Glasul freamătului virgin, de codru des
Lăuntru-ți descifrează, ce mintea-ți nu a înțeles.

Atunci puternica iubire, pentru orice, o vei simți,
Sau vibrația celulelor, de iubire inundate, zi de zi.
Unduind cu freamatul vrăjit al glasului pădurii,
Lăută fermecată, din suavele frunze ale naturii.

Poate nimeni pe pământ nu te va înțelege,
Adormi… visând splendoarea, dar ea trece.
Dar nu fi trist, doar spiritul este etern.
Uiți sporadic totul, revii în lume, în infern.

Rariștea pădurii ți se ivește, iar tu, visător…,
Din nou ți-aduci aminte, de pacea din interior.
Inima ți se deschide și pe natura mamă , pentru vecie,
O vei așeza mlădios pe tron , suavă , grijulie.

Începe iarăși pulsul să se schimbe,
Rar respiri, vibrezi, scufundat în iubire.
Gloria divină ți s-a arătat și ție,
Începe o nouă viață , precum natura te îmbie.

Nu uita nicicând vraja glasului pădurii virgine,
Ești om , poți fi un sfânt, respectă legile cum se cuvine.