Salcia pletoasă

Când malul apei, a soarelui raze să curgă lasă,
Se ridică falnică, agale, o salcie pletoasă.
Frunzele i se preling în șuvițele dese,
Vântul printre lujeri, cu tril se întrețese.

O blondă splendoare cu păru-i fluturând,
Imprăștie candoare prin zâmbetu-i plăpând.
Șipotul apei spumegânde linistea o sfâșia,
Iar fata, că-i uluitoare, demult ea știa.

Unduindu-și trupul ca a salciei crenguțe,
O dulce, suavă voce , văzduhul îl străpunge.
Pe albastrul cer pictat de mama natură,
Al rândunelelor stol, aripile-și flutură.

Se leagănă crengile pletoasei sălcii aurii,
Unduie vântul părul fetei cu sânii durdulii,
Mlădios privirea-mi pe trupu-i i se prelinge.
Savurând creatia naturii, iubirea nu se stinge.