Trecut-au anii peste mine , ca apa prin nisip ,
Azi am tot si poate maine , nu voi avea nimic ,
Caci anii grei apasa tare , pe umeri-osanditi ,
Si simt cum viata asta moare , cu sorii rasariti
Si tot ce am acum avere , nu voi lua cu mine
Voi face-a lumii scumpa vrere , doar ca sa-mi fie bine
Si vreau mormantul meu sa fie , o casa-ncapatoare ,
In care trebuie sa incapa , o luna si un soare.
Ca moartea mea sa fie umbra , a soarelui lumina
Si luna-n intuneric turbă la mine sa se-nchina
Si soarele ca sa rasara , in fiecare clipa
Si luna sa-mi devina mama , la cer de ma ridica
Si-a pasarilor mare lume , sa-mi fie la picioare
Sa fie infinit inchis , oricat ar fi de mare.
Vreau sa aud din cantul lor , a mortii oda mută
Sa vad de viata omului este o moarte crunta.
As vrea sa fiu portar vestit , la mormantul vietii
Sa nu primesc cei ce-au murit in anii tineretii ,
Caci luat am fost din lumea mea si eu. Blestem momentul
Cand lumea toata imi scria , in fata-mi testamentul
Si ochii mei curgeau mereu cand umbra-mi o vedeam
Si trebuia sa ma alatur l-al mortii tristul neam
Si trupul meu cenusa moarta , aruncata-n mare
Descoperea o noua soarta , greu pusa la-ncercare.
O soarta-n care trupul zvelt , in totu-i nu-ncapea
In care lumea manioase , de tot , il sfasia .
El luat-a calea cea mai dreapta , inspre nemurire,
De lua decizia-nteleapta , in lume e nestire .
Dar tot aici el va trai , timpul si-l petrece ,
Aici va copilari , nemuritor si rece.