in tara confidentei invatasem sa gust culorile
vorbelor tale.
vorbe frumoase cazand samanta buna
peste regnul meu blestemat
sau vorbe palide , nemachiate
care alungau aripile calde din spatele apusului.

crezand ca eu traiesc
aievea
am cautat sa dezleg lanturile fiintelor
dar stiai ca o zana banalitatea basmului.

atunci mi-ai spus :
de-ar fi aceasta ultima suflare ,
uita caldura in fata geamului inflorit de iarna
macar o clipa
cat primavara sa-si odihneasca botanica
pe irisii tarzii
de copil.