,,Iapa și lupul" de Virginia Stanciu
Caii, în herghelie,
Pașteau fără să știe
Că-n tufe stă la pândă
Lupul, pe mânz să-l prindă,
Privind cu mare frică
Spre armonia mică,
Cu-un gând inteligent
Prefăcut, indiferent,
Așteaptă ca să plece,
Că-n urma iepei merge
Un mânz abia fătat,
Sărind mai împiedicat.
Dar lupul fiind sigur
Că nu-i scapă, desigur,
Se-nvârte ca un zmeu,
Mânat de-al lui tupeu,
Când iapa clar i-a spus:
— Dacă încerci, ești dus!
Vezi-ți de drum și pleacă,
Cu mine nu-i de joacă!
Dar lupul n-a-nțeles,
Și iapa n-a ales.
Iar el, văzând că-i țintă,
Fapte-i tot prezintă:
— Sunt paznic pus la oi,
Strâng miei și îi jupoi,
Sunt bun, naş de făcut,
La orice vrei te-ajut!
Dar iapa, lângă mânz,
Piciorul greu l-a-ntins
Și-n iarbă l-a împins,
Dându-i tot ce-a pretins.
Nechezând i-a mai spus:
— Îmi pare rău, nespus,
Dacă ne crezi la fel,
Mânzul nu-i mare miel!
Și-ai să primești bătaie,
Căci iapa nu e oaie!