Zâna ce stăpânește luna
Noaptea se plimbă cu ea
Sperând că cineva
Se va îndrăgosti de ea.

Un fecior de împărat
O vede și oftează
Că s-a îndrăgostit
Și o urmărește fericit.

În ochi i se citește
Ce mult o iubește
Înalță o rugă spre ea
Și-și declară dragostea.

Zâna îl aude
Pe raza lunii coboară
Pătrunde în odaie
Cu strălucirea ei ca o văpaie.

Împrăștie în jurul ei
Raze de argint
Tânărul uimit
Îndată i-a vorbit.

De frumusețea ei
El s-a îndrăgostit
După ea a înnebunit
Și o iubește infinit.

Zâna în brațe îl cuprinde
Pe frunte îl sărută
Tânărul înmărmurește
Că sărutul de sloi este.

În brațe are o ființă
Ce suflet nu are
Trupul ei de gheață
Simte că îngheață.

Iubirea o respinge
Cum e luna noaptea
Rece și moartă
Vie n-o să fie niciodată.

Zâna supărată
Pleacă îndată
Singură cu luna
Pe cer va fi într-una.